De ce doare o despartire ?

Cat timp trece din momentul in care spui " totul s-a terminat intre noi " pana iti dai seama ca poti deschide un nou capitol in viata ta? " Cateva zile " mi-am zis hotarata,in timp ce ma indepartam cu lacrimi in ochi de la ceea ce stiam cu siguranta ca a fost ultima noastra intalnire..
Cat va dura pana cand nu va mai durea? Nu va inceta niciodata sa doara. Imi doresc numai sa doara mai putin, sa gasesc calmantele care pot alina durerile, le pot face suportabile. Stiu ca in timp va deveni astfel: va durea, insa difuz..
Astept sa se descopere morfina sufletului.
Am crezut intotdeauna ca o despartire doare fiindca cel iubit iese definitiv din viata ta si moare pentru sufletul tau; ca suferim o pierdere irecuperabila si, odata cu el, piere si o parte din noi.
Nu mai stiu daca am fost proiectati pentru iubire. Poate ca am inventat-o noi pe parcursul evolutiei. Pentru ca aveam nevoie de justificari pentru faptele noastre, iar dragostea este deseori folosita drept pretext. Poate ca n-am dreptate. Sau poate ca am si traim cu totii un sentiment copiat la indigo secole de-a randul, asumandu-ne fiecare originalitatea trairilor.
Niciodata nu vom sti, cu siguranta, de cat timp avem nevoie sa trecem peste o despartire. Depinde de fiecare dintre noi, de sentimentele pe care le-am investit in relatie, de ceea ce am simtit si poate inca mai simtim pt el...sau ea...dupa caz..
Nu durata mare a unei relatii ma face sa disper pentru ca l-am pierdut, ci intensitatea cu care traiesc sentimentele fata de acea persoana. Am invatat ca nu timpul este totul intr-o relatie, ci intensitatea sentimentelor, a clipelor petrecute impreuna.
De ce doare dragostea? Fiindca organismul uman e prevazut pentru moderatie. Tot ceea ce depaseste pragul firescului doare: frigul aspru iti tortureaza pielea, caldura excesiva duce la pierderea cunostintei, iar dragostea provoaca o grava anemie sufleteasca. Orice sentiment ce se ridica deasupra sferei comune provoaca o pierdere subita a oricarui reflex de aparare. Si atunci doare. Fiindca nu stim sa ne aparam. Si nu ne pasa. Traim momentul, iar apoi traim de dragul momentului trecut, iar intr-un sfarsit, uitam momentul si nu mai stim bine de ce si pentru ce traim. Stim doar ca am iubit. Si doare.
Ce ne ramane? Sa chibzuim amorul cu pipeta, sa cumpatam fiece gram de afectiune si sa refuzam sa ne expunem la extreme. Sa traim pentru a respira si pentru a manca si cam atat. Precum un parazit. Deci este adevarat ca iubirea ne-a transformat din nevertebrate in fiinte superioare. Oare ne era rau sa fim amibe?



Fie iubirea chiar un sentiment inventat si copiat merita trait macar o data in viata..